Savoiardi sau Piscoturi de Sampanie
Biscuitii Savoiardi sau piscoturile de sampanie au o textura fina, aerata si usor crocanta la exterior si sunt cei mai cunoscuti pentru rolul sau in diverse deserturi, cum ar fi mult indragitul Tiramisu. In esenta este un pandispan in varianta de biscuiti, intrucat combina exact aceleasi ingrediente: oua, zahar si faina.
Originea acestor biscuiti este o tema de dezbatere, intrucat exista mai multe versiuni. Una dintre cele mai populare dintre ele, sugereaza ca ar fi fost creati in secolul al XV-lea la Ducatul de Savoia pentru o vizita a Regelui Frantei. Mai tarziu au devenit biscuitii oficiali de curte si erau adesea oferiti vizitatorilor ca o emblema a bucatariei locale.
Astazi, in diferite tari au un nume diferit, cateva dintre cele mai renumite fiind: ladyfingers, sponge fingers, savoiardi in Italia, boudoirs sau biscuits à la cuillère in Franta si piscoturi de sampanie in Romania. Indiferent de origine sau denumire, cert este ca sunt absolut deliciosi si sunt atat de simplu de realizat!
Savoiardi sau Piscoturi de Sampanie
48
biscuitiIngrediente
4 galbenusuri
4 albusuri (140g)
130g zahar
1 lingurita pasta sau extract de vanilie
100g faina
30g amidon de porumb
1/8 lingurita sare
zahar pudra
Modul de Preparare
- Amestecati faina si amidonul de porumb.
- Intr-un bol incapator bateti galbenusurile impreuna cu jumatate din cantitatea totala de zahar si pasta de vanilie. Galbenusurile trebuie sa se mareasca in volum si sa devina foarte deschise la culoare.
- Intr-un bol separat, curat si uscat adaugati albusurile la temperatura camerei si sarea. Bateti albusurile cu-n tel curat. Cand se transforma intr-o spuma cu varfuri moi, adaugati putin cate putin a doua jumatate din cantitatea totala de zahar. Continuati sa bateti albusurile pana obtineti o bezea stabila.
- Incorporati bezeaua in 2-3 etape in amestecul de galbenusuri, folosind o spatula.
- Cerneti deasupra si incorporati in 2 etape ingredientele uscate.
- Transferati blatul obtinut intr-un pos de patiserie dotat cu un dui rotund de 10mm. Asezati biscuiti pe o tava tapetata cu hartie de copt, formandu-i de o lungime de aproximativ 10cm si lasand suficient spatiu intre fiecare.
- Presarati biscuitii cu zahar pudra si coaceti la cuptorul preincalzit la 180°C, sus-jos, fara ventilatie timp de 9-10 minute. Biscuitii trebuie sa devina usor crocanti si sa se dezlipeasca cu usurinta de hartia de copt. Permiteti biscuitilor sa se raceasca complet pe un gratar.