Prajitura Paris Brest - Reteta video de Momente Delicioase cu Beatricia
Deserturi,  Prajituri

Prajitura Paris Brest

Prajitura Paris Brest este desert decadent si un adevarat clasic francez. A fost creata in 1910 de bucatarul Louis Durand pentru a sarbatori celebra cursa de biciclete Paris-Brest-Paris, care s-a desfasurat din centrul Parisului pe langa usa patiseriei sale din Maisons-Laffite, pana in Bretania si inapoi. Un Paris Brest clasic are o forma circulara, reprezentand o roata, iar astazi acest desert legendar este intalnit in patiserii din toata Franta.

Prajitura este facuta din acelasi aluat – pate a choux, intalnit la prajituri precum eclere, choux au craquelin, gogosile frantuzesti Beignets, Croquembouche si multe altele. Este un aluat creat din cele mai simple ingrediente, dar care il consider absolut esential de insusit pentru toti cei pasionati de arta patiseriei.

Cremele si umpluturile pot fi diverse si nu exista limite la combinatiile posibile de arome. Traditional insa crema este cu aroma de praline de alune. In reteta data eu va propun o varianta usoara cu o aroma de ciocolata alba si alune. Este foarte gingasa, cu-n gust absolut irezistibil!

La dorinta, crema o puteti pregati cu praline ca in varianta traditionala, eu insa am optat pentru o pasta pura de alune fara zahar, intrucat crema deja este suficient de dulce datorita ciocolatei albe si am considerat ca pasta praline va indulci crema data prea mult pentru gustul meu. Daca optati pentru o crema fara ciocolata alba, atunci cu siguranta va recomand sa folositi praline.

S-ar putea sa va placa si:

Eclere cu crema de cafea

Choux au craquelin cu crema de ciocolata si visine



Prajitura Paris Brest

Recipe by Momente Delicioase cu Beatricia
Serviri:

12

prajituri

Ingrediente

  • Aluat Choux:
  • 125g apa

  • 125g lapte

  • 8g zahar

  • 2g sare

  • 100g unt nesarat (82%)

  • 150g faina

  • 4-5 oua*

  • Crema de ciocolata alba si alune:
  • 250g smantana pentru frisca (35%) (A)

  • 200g ciocolata alba (min. 28% cacao)

  • 120g pasta de alune pura* sau praline

  • 250g smantana pentru frisca (35%) (B)

  • Aditional:
  • Zahar pudra

  • Fulgi de migdale, alune (optional)

Modul de Preparare

  • Crema:
  • Topiti ciocolata alba impreuna cu frisca (A) pe o baie de aburi.
  • Luati bolul de pe baia de aburi si adaugati pasta de alune si frisca (B) rece. Emulsionati totul cu ajutorul unui blender. Acoperiti suprafata cremei cu o folie alimentara si dati la frigider pentru minim 6 ore sau peste noapte.
  • Bateti crema pana se ingroasa si transferati intr-un pos de patiserie dotat cu duiul preferat (eu am folosit Wilton #2D).
  • Aluat Choux:
  • Intr-o cratita incapatoare adaugati apa, laptele, zaharul, sarea si untul. Dati cratita la foc mediu scazut. Cand tot untul s-a topit, compozitia incepe a fierbe si apare o spuma, opriti focul si adaugati faina. Amestecati activ cu o lingura de lemn pana se formeaza un aluat si toata faina este bine incorporata.
  • Aprindeti din nou focul si uscati aluatul la foc mic pana capata un luciu si apare o pelicula subtire la fundul cratitei.
  • Transferati aluatul in bolul mixerului cu paleta atasata. Mixati la viteza medie timp de 5-10 minute sau pana cand aluatul se raceste pana la cel putin 35°C.
  • Bateti ouale pentru a le descompune si adaugati-le putin cate putin in aluat, incorporandu-le foarte bine intre fiecare aditie. Daca este necesar, curatati peretii bolului din cand in cand. Continuati sa adaugati ouale pana obtineti consistenta potrivita. Aluatul trebuie sa capete un luciu pronuntat, iar atunci cand cade de pe o lingura trebuie sa formeze un varf ascutit (urmariti reteta video de mai sus).
  • Transferati aluatul intr-un pos de patiserie dotat cu un dui rotund sau stea deschisa (eu am folosit Wilton #6B). Dati aluatul la frigider pentru 1-2 ore.
  • Formati inele cu diametrul de 8,5cm, pe o tava asternuta cu un covoras de silicon perforat sau o hartie de copt. Ungeti inelele cu un ou batut cu o lingurita de apa si presarati cu migdale/alune.
  • Coaceti prajiturile la cuptorul preincalzit la 190°C, sus-jos, fara ventilatie, timp de 20 minute. Apoi, scadeti temperatura la 165°C si continuati sa le uscati timp de aproximativ 25 de minute. La final, opriti cuptorul si lasati prajiturile in interior pentru inca 5-10 minute cu usa intredeschisa.*
  • Permiteti prajiturilor sa se raceasca complet pe un gratar.
  • Taiati fiecare prajitura in jumatate si umpleti cu crema. Presarati cu zahar pudra si serviti!*Prajitura Paris Brest - Reteta video de Momente Delicioase cu Beatricia

Sfaturi

  • Cantitatea de oua necesara pentru a pregati aluatul choux difera de fiecare data cand este pregatit. Totul depinde de nivelul de umiditate evaporat cand opariti aluatul, puterea focului, marimea oualor, dar si insusi de faina folosita si nivelul de proteina din ea. Uneori s-ar putea sa va fie suficient 4 oua, alte ori 4 oua si jumatate, alte ori toate 5 oua. Din acest motiv este foarte important sa testati frecvent consistenta aluatului.
  • Pasta de alune folosita in aceasta reteta contine doar alune prajite fara zahar, procesate intr-un procesor de mancare.
  • Timpul de coacere va depinde de marimea prajiturilor dar si de fiecare cuptor in parte. Asigurati-va ca crusta este ferma si prajiturile sunt bine uscate. Daca nu sunt uscate bine, suprafata va fi moale si exista riscul sa se lase in jos. Prajiturile gata trebuie sa fie bine crescute, sa aiba o culoare aurie si sa fie crocante.
  • Coaceti cate o singura tava pe rand. Aluatul choux poate sa stea in acest timp la frigider.
  • Prajiturile se pastreaza intr-un container inchis ermetic, la frigider, pana la 2 zile. Odata ce sunt umplute, prajiturile vor incepe sa se inmoaie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate using Google»