Clafoutis cu cirese
Deserturi

Clafoutis cu Cirese

Clafoutis este o prajitura clasica cu origine din Franta, pregatita cu multe multe cirese! Textura sa se aseamana foarte mult cu cea de clatita si cumva imi aduce mult aminte de clatita germana Dutch Baby Pancake (o clatita foarte delicioasa pregatita la cuptor!)

Clafoutis se pregateste traditional cu cirese, specific cu tot cu samburi pentru ca in timpul coacerei samburii ofera o aroma delicioasa, foarte asemanatoare cu cea de migdale amarui. Considerand faptul ca prajitura este plina cu cirese, eu una am preferat totusi sa indepartez samburii, insa daca acest lucru nu este ceva ce va deranjeaza atunci cu siguranta puteti omite acest pas.

Pe langa cirese, aceasta prajitura poate fi pregatita cu multe alte fructe, in special de reusita ar fi varianta cu visine. Personal, sunt absolut topita dupa gustul de visine in practic orice desert. Pentru mine ele ofera un gust mult mai vibrant, insa bineinteles ca aceasta este doar o parere subiectiva.

Un alt aspect extrem de important de luat in considerare este folosirea aromatizantilor. Aceasta prajitura are mare nevoie de de aromatizanti intruncat in absenta lor prajitura are un gust destul de plat, in special daca folositi cirese si nu visine. Recomand sa adaugati coaja de citrice precum lamaia sau portocala pentru a reda prajiturii mai multa vibranta, dar si pentru a scoate in evidenta gustul cireselor. Iar in loc de sau pe langa vanilie, va recomand sa adaugati si putina esenta de migdale daca dispuneti de ea. Esenta de migdale va imita aroma oferita in mod traditional de samburii cireselor.

Reteta data a fost pregatita intr-un vas in forma ovala cu dimensiunile de 21 x 26cm, insa este potrivita si pentru o forma rotunda cu diametrul intre 24 si 26cm.



Clafoutis cu Cirese

Recipe by Momente Delicioase cu Beatricia

Ingrediente

  • 500g cirese

  • 3 oua

  • 75g zahar

  • 1/4 lingurita sare

  • 1 lingurita pasta / extract de vanilie

  • coaja de la 1/2 lamaie medie

  • 200g lapte

  • 120g faina

  • 25g unt topit (nesarat)

  • zahar pudra (la gust)

  • cirese proaspete pentru decor (optional)

Modul de Preparare

  • Indepartati samburii din ciresele bine spalate. (Daca doriti sa pastrati samburii omiteti acest pas.)
  • Aranjati ciresele intr-un strat uniform intr-un vas uns bine cu unt si tapetat cu zahar. (Vasul meu are o forma ovala cu dimensiunile de 21cm x 26cm. Alternativ, aceasta reteta poate fi pregatita intr-o forma rotunda cu diametrul intre 24 si 26cm.)
  • Pregatiti blatul. Intr-un vas incapator puneti ouale la temperatura camerei, zaharul si sarea. Bateti totul impreuna cu ajutorul unui tel timp de aproximativ 1 minut. Adaugati pasta sau extractul de vanilie si coaja de lamaie.*
  • Adaugati laptele si incorporati.
  • Cerneti faina si incorporati-o in 2-3 etape pentru a evita formarea cocoloaselor.
  • Adaugati untul topit si racit si amestecati totul bine. Trebuie sa obtineti un blat un pic mai grosut decat cel de clatite.
  • Turnati blatul obtinut direct peste ciresele pregatite mai devreme si dati vasul la cuptorul preincalzit la 180°C pentru aproximativ 45 – 50 minute sau pana cand trece testul scobitorii.
  • Permiteti prajiturii sa se raceasca bine inainte de o servi. Presarati prajitura racita cu zahar pudra si la dorinta decorati cu cirese sau alte fructe proaspete! Clafoutis cu cirese

Sfaturi

  • Folosirea aromatizantilor este foarte importanta in aceasta reteta, intrucat in absenta lor prajitura are un gust foarte plat. In loc sau pe langa vanilie puteti adauga si esenta de migdale pentru a imita aroma in mod traditional oferita de samburii cireselor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate using Google»