Cheesecake cu ciocolata si visine fara coacere si fara gelatina
Cheesecake-uri,  Torturi

Cheesecake cu Ciocolata si Visine Fara Coacere & Fara Gelatina

Acest cheesecake este foarte cremos si aerat cu-n gust mega ciocolatos si o vibranta formidabila oferita de visine! Reteta este una fara coacere, dar si fara continut de gelatina. Este o combinatie clasica care pur si simplu ma topeste de fiecare data pentru ca e atat de reusita.

Cheesecake-ul final are un diametru de 20 cm. Daca doriti sa recreati acest cheesecake intr-o forma de o alta dimensiune, Calculatorul de Ingrediente va poate ajuta sa recalculati ingredientele necesare.



Cheesecake cu Ciocolata si Visine Fara Coacere & Fara Gelatina

Recipe by Momente Delicioase cu Beatricia

Ingrediente

  • Crusta:
  • 450g biscuiti de ciocolata

  • 190g unt nesarat – topit si racit

  • Stratul de visine:
  • 450g visine proaspete sau congelate fara samburi*

  • 75g zahar

  • 1 lingurita pasta sau esenta de vanilie

  • 18g amidon de porumb

  • Umplutura de cheesecake:
  • 200g smantana pentru frisca (35%)

  • 500g crema de branza (eu am folosit Philadelphia)

  • 1 lingurita pasta sau esenta de vanilie

  • 80-100g zahar pudra (la gust)

  • 200g ciocolata neagra (min. 54% cacao) – topita si racita

Modul de Preparare

  • Crusta:
  • Pregatiti forma. Ungeti marginile unei forme cu diametrul de 20cm cu putin ulei si acoperiti baza si marginile cu hartie de copt.
  • Puneti biscuitii intr-un procesor de mancare si zdrobitii pana obtineti faramituri. Alternativ, daca nu despuneti de un procesor, zdrobiti biscuitii intr-o punga de plastic cu ajutorul unui facalet. Puneti faramiturile obtinute intr-un bol.
  • Adaugati untul topit si racit si amestecati totul cu o spatula pana obtineti o consistenta asemanatoare cu nisipul umed.
  • Distribuiti faramiturile cat de uniform posibil atat la baza cat si pe marginile formei. Presati farmiturile cat mai bine cu un pahar sau un mic borcan pentru a obtine o crusta stabila si rezistenta. Dati crusta la frigider.
  • Stratul de visine:
  • Intr-o cratita incapatoare adaugati visinile, zaharul, pasta sau esenta de vanilie si amidonul de porumb. Dati cratita la foc mediu scazut si amestecati bine in continuu pana compozitia se ingroasa si atinge punctul de fierbere.
  • Transferati visinile intr-un bol si acoperiti-le cu o folie alimentara atingand suprafata. Lasati visinile sa se raceasca.
  • Umplutura de cheesecake & asamblarea:
  • Bateti frisca rece de la frigider pana la varfuri moi.
  • Intr-un bol separat bateti crema de branza timp de 2-3 minute.
  • Adaugati pasta sau esenta de vanilie si zaharul pudra si continuati sa mixati pentru a le incorpora.
  • Adaugati ciocolata neagra topita si racita si continuati sa mixati pana se incorporeaza bine si ea.
  • Adaugati frisca batuta in 2 etape, incorporand-o cu o spatula.
  • Transferati umplutura obtinuta in forma, distribuind-o uniform in interiorul crustei.
  • Adaugati stratul de visine si distribuiti uniform.
  • Dati cheesecake-ul la frigider pentru minim 4-5 ore sau peste noapte.
  • Eliberati cheesecake-ul din forma, indepartati hartiile de copt si transferati-l pe o farfurie sau platforma de servire. La dorinta decorati cheesecake-ul adaugator. Eu am decorat cu putin fistic si ciocolata. Serviti!Cheesecake cu ciocolata si visine fara coacere si fara gelatina

Sfaturi

  • Puteti folosi si visine de la borcan daca nu despuneti de proaspete sau congelate. Daca contin deja zahar, va trebui sa scadeti din cantitatea zaharului indicata in reteta.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate using Google»