Tarta cu ciocolata fara gluten
Deserturi,  Tarte

Tarta cu Ciocolata fara Gluten

Aceasta tarta este perfecta pentru marii amatori de ciocolata, avand un gust si o aroma foarte intensa. Este de asemenea perfecta pentru cei cu intoleranta la gluten, intrucat crusta nu contine faina.

Reteta este foarte flexibila. Puteti adauga in crusta si alte tipuri de nuci, iar umplutura poate fi alterata amestecand mai multe feluri de ciocolata, in dependenta de intensitatea gustului pe care doriti sa-l obtineti. Gustul final al tartei va depinde in cea mai mare parte de ciocolata pe care o veti alege. Din acest motiv, va recomand sa alegeti o ciocolata de calitate, gustul a carui va place cel mai mult, pentru ca anume acest gust va fi dominant in aceasta tarta.

Tarta din aceasta reteta are un diametru de 24cm. Daca doriti sa o pregatiti intr-o forma de alta dimensiune, folositi Calculatorul de Ingrediente pentru a recalcula cantitatile necesare.

S-ar putea sa va placa si:

Tarta cu Trandafiri din Mere

Tarta cu Zmeura si Fistic



Tarta cu Ciocolata fara Gluten

Recipe by Momente Delicioase cu Beatricia

Ingrediente

  • Crusta:
  • 250g miez de nuca (prajit)

  • 50g zahar

  • 1/4 lingurita sare

  • 70g unt topit (nesarat)

  • Umplutura:
  • 200g ciocolata (min. 60% cacao)

  • 200g smantana dulce pentru frisca (30-35%)

  • 40g unt (nesarat) (temp. camerei)

  • Decor (optional):
  • ciocolata razuita

  • petale de trandafiri pentru ceai

  • zmeura liofilizata

Modul de Preparare

  • Crusta:
  • In vasul unui procesor de mancare sau blender, puneti miezul de nuca prajit si procesati pana obtineti o consistenta asemanatoare cu cea a nisipului (la dorinta adaugati si alte tipuri de nuci).
  • Transferati nucile procesate intr-un bol. Adaugati zaharul si sarea si amestecati.
  • Adaugati untul topit si racit si amestecati totul pana intreaga compozitie se leaga.
  • Distribuiti compozitia obtinuta cat de uniform posibil intr-o tava de tarta de 24cm cu baza detasabila, apasand bine marginile. Forma nu trebuie unsa cu nimic. Faceti niste gauri cu ajutorul unei furculite pe intreaga suprafata a crustei.
  • Dati crusta de tarta la cuptorul preincalzit la 180°C timp de aproximativ 15 minute. Apoi permiteti crustei sa se raceasca.
  • Umplutura:
  • Intr-un bol puneti ciocolata si untul la temperatura camerei.
  • Turnati deasupra smantana dulce pentru frisca bine infierbantata si lasati bolul neatins timp de 2-3 minute. Apoi, amestecati totul impreuna pana toata ciocolata si untul se topesc si obtineti o crema omogena.*
  • Turnati crema de ciocolata peste crusta de tarta si nivelati putin cu o paleta sau un cutit.
  • Dati tarta la frigider pentru 45 de minute – o ora, pentru a permite cremei sa se prinda putin.
  • Puneti tarta pe un bol mai mic si indepartati atent inelul tavei. Decorati tarta cu orice elemente preferati sau aveti la mana (ciocolata, nuci, fructe, etc.) si serviti! Tarta cu ciocolata fara gluten

Sfaturi

  • Daca nu s-a topit toata ciocolata, incalziti bolul timp de cateva secunde la cuptorul cu microunde sau pe o baie de aburi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate using Google»