Tort ‘Cușma lui Guguță’
Pentru mine Cușma lui Guguță este mai mult decât un desert, este un gând dulce la casă, la locul în care am crescut, la tradițiile frumoase și desigur la copilărie. Este un desert relativ de simplu de realizat, dar care cu siguranță nu dă greș niciodată la masa de sărbători!
Aceasta este varianta tortului alcătuită din foi de clătite. Eu obișnuiesc să pregătesc aluatul de clătite într-un blender pentru că este simplu, rapid și mereu sunt 100% convinsă că aluatul meu are consitența potrivită și este lipsit de orice cocoloașe! Alternativ, puteți pregăti aluatul folosind un mixer sau manual.
Tort ‘Cușma lui Guguță’
Ingrediente
- Aluatul de clătite:
750ml lapte
3 ouă
3 linguri zahăr brun (sau zahăr obișnuit)
6 linguri unt topit sau ulei vegetal
1/2 linguriță sare
1 linguriță pastă / extract de vanilie
315g făină
- Umplutura:
700g vișine congelate sau de la borcan
- Crema:
200ml smântână acră (15%)
200ml smântână dulce pentru frișcă (35%)
70g zahăr pudră (la gust)
1/2 linguriță pastă / extract de vanilie (opțional)
- Decor:
Ciocolată răzuită
Miez de nucă mărunțit
Fistic marunțit
Modul de Preparare
- Aluatul de clătite:
- In vasul unui blender, adăugați toate ingredientele pentru clătite: laptele, ouăle, zahărul, sarea, untul topit sau uleiul vegetal, pasta de vanilie și făina. Procesați totul timp de câteva minute până obțineți un amestec omogen.
- Înfierbântați bine tigaia la foc mediu scăzut și ungeți cu puțin ulei vegetal.
- Turnați puțin aluat folosind un polonic și rotind tigaia astfel încât toată suprafața să fie acoperită cât de uniform posibil. Când marginile foii prind o culoare aurie și suprafața clătitei nu mai are un aspect umed, întoarceți clătita pe partea opusă și căliți-o pentru aproximativ 10-15 secunde. Luați clătita de pe foc și repetați la fel cu toate clătitele.
- Permiteți clătitelor să se răcească.
- Crema:
- Într-un bol încăpător, adăugați smântâna acră, smântâna dulce și zahăr pudră la gust. Bateți totul bine cu ajutorul unui mixer pana obțineți o cremă cu vârfuri moi.
- Asamblarea:
- Umpleți fiecare clătită cu vișinile decongelate și bine scurse de suc și formați câte un rulou.
- Pe farfuria de servire, distribuți un strat subțire de cremă, după care așezați 5 rulouri de clătite lipite una lângă alta. Ungeți rulourile bine cu un strat de cremă și răzuiți puțin din ciocolata preferată peste suprafața cremei.
- Clădiți următorul strat de rulouri, de data aceasta așezând doar 4 clătite și aplicați încă un strat de cremă și ciocolată răzuită.
- Procedați exact la fel până ajungeți la ultimul strat care consistă doar dintr-o clătită.
- Acoperiți ultimul strat de cremă cu ciocolată răzuită, miez de nucă și fistic pentru mai multă vibranță și textură.
- Dați tortul la rece timp de câteva ore sau cel mai bine peste noapte, înainte de al servi!
Sfaturi
- Cantitatea de aluat obținută din această rețetă este suficientă pentru aproximativ 16-17 foi pentru o tigaie de 24cm. Pentru Cușma lui Guguță veți avea nevoie de 15 foi. Dacă tigaia de care despuneți este mai mică, va trebui să scadeți puțin din cantitatea ingredientelor pentru aluat sau să faceți o piramidă puțin mai mare din mai multe rulouri.