Macarons Oreo
De Craciun,  Decoratiuni,  Deserturi,  Macarons

Macarons cu Aroma de Oreo si Ornamente de Craciun

Prajiturile Macarons sunt binevenite la orice ocazie dupa parerea mea. Insa daca vrem sa ne inspiram putin odata cu sosirea sarbatorilor de iarna, de ce nu sa punem creativitatea in actiune si sa le cream intr-o tematica de Craciun! De data aceasta, va prezint o reteta de macarons cu aroma biscuitilor Oreo. Pentru ornarea prajiturilor am ales sa fac o glazura regala, intrucat este foarte usor de lucrat cu ea si se aseaza perfect pe suprafata prajiturilor macarons.



Macarons cu Aroma de Oreo si Ornamente de Craciun

Recipe by Momente Delicioase cu Beatricia

Ingrediente

  • Pasta de migdale:
  • 150g faina de migdale

  • 150g zahar pudra

  • 50g albus de ou

  • Bezea Italiana:
  • 150ml apa

  • 150g zahar

  • 50g albus de ou

  • colorant alimentar (optional)

  • Umplutura:
  • 4-5 biscuiti Oreo

  • 125g crema de branza (eu am folosit Philadelphia)

  • 50ml smantana dulce (pentru frisca)

  • 2-3 linguri zahar pudra (la gust)

  • Glazura regala:
  • 300g zahar pudra

  • 1 albus de ou

  • 1 lingurita suc de lamaie

  • 1 lingura de apa + 2-3 lingurite pentru a obtine consistenta potrivita

Modul de Preparare

  • Intr-un bol incapator cerneti faina de migdale si zaharul pudra si amestecati-le impreuna.
  • Adaugati 50g albusuri de ou si incorporati-le in ingredientele uscate cu o spatula, pana obtineti o pasta destul de densa.
  • Intr-o cratita mica, adaugati zaharul si apa si puneti totul la foc mediu. Fierbeti siropul pana atinge temperatura de 118°C. La aceasta etapa ve-ti avea nevoie de un termometru.
  • Cand siropul atinge 110°C, incepeti sa bateti celelalte 50g de albusuri. Albusurile trebuie neaparat sa fie de temperatura camerei. Bateti albusurile pana obtineti o spuma moale.
  • Cand siropul a atins 118°C, il turnati foarte incet peste albusuri, continuand in acelasi timp sa mixati albusurile la o viteza mai joasa. Aveti grija ca siropul sa nu curga pe telurile mixerului. Continuati sa bateti albusurile pana obtineti o bezea ferma si lucioasa, iar bolul nu mai este fierbinte la atingere.
  • Adaugati albusurile la pasta de migdale in 2-3 etape, incorporand-ule cu o spatula. La dorinta puteti adauga colorant alimentar in culoarea si intensitatea dorita.
  • Etapa macaronajului – continuati sa amestecati pana compozitia devine omogena, iar atunci cand ridicati spatula, blatul curge in continuu intr-o panglica groasa (urmariti reteta video de mai sus pentru a vedea consistenta potrivita).
  • Transferati blatul intr-un pos de patiserie dotat cu un dui rotund de aproximativ 1cm. Asezati prajiturile macarons pe o tava tapetata cu hartie de copt sau o hartie teflonata. Fiecare macarons trebuie de aiba un diametru intre 3-4cm si o distanta de cel putin 2cm unul de celalalt.
  • Loviti tava ferm de blatul de lucru de cateva ori pentru a elimina toate bulele de aer.
  • Lasati prajiturile sa se usuce la temperatura camerei intre 30 de minute si o ora. Prajiturile trebuie sa formeze o crusta la suprafata, iar la atingere sa nu se lipeasca de deget.
  • Dati prajiturile pe rand la cuptorul preincalzit la 150°C pentru 12-15 minute. Daca aveti un cuptor pe gaz, coaceti prajiturile la o temperatura mai scazuta, intre 130°C si 140°C timp de 20 de minute. Dupa 20 de minute stingeti cuptorul si lasati prajiturile inauntru pentru inca 15-20 de minute pentru a se usca bine. (Fiecare cuptor este diferit asa ca va trebui sa experimentati cu cuptorul dvs. pentru a identifica combinatia perfecta intre temperatura si timp.)
  • Lasati prajiturile sa se raceasca complet inainte de a le desprinde de pe hartie.
  • Umplutura:
  • Zdrobiti 4-5 biscuiti Oreo pana obtineti faramituri.
  • Intr-un bol adaugati crema de branza si o bateti cu mixerului timp de 2 minute.
  • Adaugati zahar pudra la gust si smantana dulce pentru frisca. Mixati cat sa se combine, dupa care adaugati faramiturile Oreo si continuati pana obtineti o crema omogena.
  • Umpleti prajiturile cu crema.
  • Glazura Regala:
  • Intr-un bol adaugati zahar pudra, albus de ou, o lingurita de suc de lamaie si o lingura de apa. Mixati totul timp de 4-5 minute.
  • Verificati consistenta glazurei si adaugati cate o lingurita de apa. Continuati sa amestecati si sa adaugati apa pana obtineti consistenta potrivita (urmariti reteta video de mai sus pentru a vedea consistenta potrivita). *Cititi sfaturile de mai jos in legatura cu glazura regala.
  • Transferati glazura intr-un pos de patiserie dotat cu un dui rotund de cea mai mica marime (eu am folosit duiul cu numarul 1 de la Wilton).
  • Decorati prajiturile macarons cu glazura regala desenand orice ornament sau desen va inspira cel mai mult.

Sfaturi

  • Pentru a obtine o suprafata cat mai neteda la prajituri, este esential sa cerneti ingredientele uscate. Daca despuneti de un procesor de mancare atunci puteti sa le procesati in el folosind functia ‘pulse’ pentru un rezultat si mai bun.
  • Prajiturile macarons sunt foarte capricioase si fiecare detaliu conteaza. De aceea fiecare ingredient trebuie cantarit cu exactitate, inclusiv si albusurile de ou.
  • Etapa macaronajului este una dintre cele mai importante etape din tot procesul de pregatire a praiturilor macarons. Este si cel mai raspandit motiv de esec daca consistenta blatului nu este potrivita. De aceea trageti mare atentia la consistenta blatului din reteta video.
  • In urma multor experimentari cu tot felul de hartii si covoare de silicon, am ajuns la concluzia ca o hartie de copt de buna calitate este tot de ce avem nevoie pentru niste prajituri de succes.
  • Fiecare cuptor este diferit si deci timpul si temperatura de coacere difera la fiecare. Experimentati mai intai doar cu cateva prajituri pentru a stabili combinatia potrivita.
  • Prajiturile macarons umplute se tin la frigider pe noapte, dupa care se servesc la temperatura camerei. Cele care nu au fost umplute se pot pastra la frigider sau la congelator intr-un container inchis ermetic.
  • Glazura regala se usuca foarte repede, de aceea va recomand sa o acoperiti cu o folie alimentara sau un prosop umed atunci cand nu o folositi. Ea poate fi pastrata la frigider pana la cateva zile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate using Google»