Prajitura cu Miez de Nuca & Caramel
Aceasta prajitura este relativ de simplu de realizat si este desertul perfect pentru cei care nu iubesc prajiturile excesiv de dulci. Desi gustul de caramel este prezent, este foarte subtil si gingas, iar cat despre textura foilor, personal imi aminteste mult de tortul ‘Medovik’.
In aceasta reteta am ales sa folosesc caramel de lapte condensat. El ofera foilor un gust si o aroma senzationala si se potriveste foarte bine cu miezul de nuca. Metoda de a pregati crema sau caramelul de lapte condensat o gasiti aici!
Prajitura poate insa fi pregatita si cu caramel obisnuit.
Prajitura cu Miez de Nuca & Caramel
Ingrediente
- Foi:
124g faina
6g praf de copt
2 oua
1/4 lingurita sare
170g caramel de lapte condensat
30g ulei (eu am folosit ulei de canola/rapita)
- Crema:
150g smantana acra (20%)
150g smantana dulce pentru frisca (35%)
50g caramel de lapte condensat (la gust)
1 lingurita pasta / extract de vanilie
- Aditional:
200g miez de nuca prajit
Modul de Preparare
- Foile de blat:
- Amestecati impreuna faina si praful de copt.
- Intr-un bol separat adaugati ouale la temperatura camerei impreuna cu sarea si mixati marind viteza mixerului treptat pana la maxim timp de 2-3 minute.
- Adaugati caramelul de lapte condensat si incorporati-l bine cu mixerul.
- Adaugati uleiul si mixati pentru al incorpora. Apoi, cerneti deasupra ingredientele uscate, incorporandu-le cu mixerul in 2 etape.
- Impartiti blatul intre 2 tavi tapetate cu hartie de copt si distribuiti-l cat de uniform posibil pe intreaga suprafata, formand cate un strat subtire. (Tavile din aceasta reteta au dimensiunile: 24 x 34cm. Daca despuneti de tavi cu alte dimensiuni, Calculatorul de Ingrediente va poate ajuta sa recalculati ingredientele).
- Coaceti foile pe rand la cuptorul preincalzit la 180°C timp de 7-8 minute. ATENTIE – nu le uscati!
- Indepartati hartiile de copt si permiteti foilor sa se raceasca. Apoi indreptati marginile si taiati fiecare foaie in 2, astfel cat sa obtineti 4 foi. Puneti excesurile ramase de la foi pe o tava asternuta cu hartie de copt si uscatile la cuptor pentru inca 4-5 minute.
- Crema:
- Intr-un bol incapator, adaugati smantana acra, pasta sau extractul de vanilie si caramelul de lapte condensat. Mixati timp de cateva clipe si adaugati smantana dulce pentru frisca. Continuati sa mixati pana crema se ingroasa. (Daca crema va pare insuficient de dulce, mai adaugati putin caramel. Tineti cont insa de faptul ca si foile sunt dulcii.)
- Asamblarea:
- Distribuiti un strat generos de crema peste prima foaie si presarati un strat de miez de nuca prajit si maruntit. Repetati cu toate straturile ramase.
- Aplicati un strat de crema pe ultima foaie si pe marginile prajiturii.
- Puneti excesurile de la foi si miezul de nuca ramas intr-un procesor de mancare si zdrobiti-le pana obtineti faramituri. Acoperiti cu ele intreaga prajitura.
- Dati prajitura la frigider pentru minim 4-5 ore sau peste noapte.
- Portionati prajitura in 6 felii mari sau 8 mai mici si serviti!