Macarons cu ciocolata si cafea
Deserturi,  Macarons,  Valentine's Day

Macarons cu Ciocolata si Cafea

Prajiturile macarons mereu au fost pentru mine o mare provocare, dar mereu mi-au oferit si cea mai mare rasplata. Sunt mega delicioase, iar combinatia intre ciocolata si cafea e absolut divina!

Cum am mai mentionat si in retetele precedente de macarons, aceste prajituri nu sunt dificile de realizat, insa conteaza foarte mult atentia la detaliu. O data ce am insusit toate nuantele in procesul de pregatire si am invatat foarte bine comportamentul cuptorului, aceste prajituri nu doar vor deveni usor de preparat, dar si o adevarata placere culinara, pentru ca rezultatul o sa va aduca o satisfactie enorma de fiecare data!



Macarons cu Ciocolata si Cafea

Recipe by Momente Delicioase cu Beatricia

Ingrediente

  • 185g faina de migdale

  • 185g zahar pudra

  • 75g albusuri de ou

  • 16g praf de cacao

  • 4g cafea solubila

  • Bezea Italiana:
  • 100g apa

  • 185g zahar

  • 75g albusuri de ou

  • un praf de sare

  • Umplutura:
  • 200g ciocolata

  • 200g smantana dulce pentru frisca (30-35%)

  • 1 lingurita cafea (la gust)

  • Decor:
  • ciocolata neagra topita

  • alune maruntite

Modul de Preparare

  • Umplutura:
  • Intr-un bol puneti impreuna ciocolata, cafeaua preferata si smantana pentru frisca. Puneti bolul pe o baie de aburi oana ciocolata se topeste si obtineti o crema omogena.
  • Acoperiti ganache-ul cu o folie alimentara atingand direct suprafata. Dati ganache-ul la frigider pentru cateva ore pentru a se intari.
  • Cand sunteti gata sa umpleti prajiturile macarons, bateti ganache-ul bine racit cu ajutorul unui mixer pana se mareste putin in volum si se ingroasa. Transferati crema obtinuta intr-un pos de patiserie dotat cu un dui rotund.
  • Prajiturile Macarons
  • In vasul unui procesor de mancare adaugati zaharul pudra, faina de migdale, praful de cacao si cafeaua preferata. Procesati ingredientele in intervaluri de 5 secunde pentru a nu infierbanta faina de migdale. Alternativ, daca nu despuneti de un procesor cerneti ingredientele uscate de cateva ori.
  • Adaugati prima parte de albusuri si incorporati cu o spatula pana obtineti o pasta densa.
  • Pregatiti bezeaua Italiana. Intr-o cratita mica, adaugati zaharul si apa si puneti totul la foc mediu. Fierbeti siropul pana atinge temperatura de 118°C. La aceasta etapa ve-ti avea nevoie de un termometru.
  • Cand siropul atinge 110°C, incepeti sa bateti celelalte 75g de albusuri. Albusurile trebuie neaparat sa fie de temperatura camerei. Bateti albusurile pana obtineti o spuma moale.
  • Cand siropul a atins 118°C, il turnati foarte incet peste albusuri, continuand in acelasi timp sa mixati albusurile la o viteza mai joasa. Aveti grija ca siropul sa nu curga pe telurile mixerului. Continuati sa bateti albusurile pana obtineti o bezea ferma si lucioasa, iar bolul nu mai este fierbinte la atingere.
  • Adaugati albusurile la pasta de migdale in 2-3 etape, incorporand-ule cu o spatula.
  • Etapa macaronajului – continuati sa amestecati pana compozitia devine omogena, iar atunci cand ridicati spatula, blatul curge in continuu intr-o panglica groasa (urmariti reteta video de mai sus pentru a vedea consistenta potrivita).
  • Transferati blatul intr-un pos de patiserie dotat cu un dui rotund de aproximativ 1cm. Asezati prajiturile macarons pe o tava tapetata cu hartie de copt sau o hartie teflonata. Fiecare macarons trebuie de aiba un diametru intre 3-4cm si o distanta de cel putin 2cm unul de celalalt.
  • Loviti tava ferm de blatul de lucru de cateva ori pentru a elimina toate bulele de aer.
  • Lasati prajiturile sa se usuce la temperatura camerei intre 30 de minute si o ora. Prajiturile trebuie sa formeze o crusta la suprafata, iar la atingere sa nu se lipeasca de deget.
  • Dati prajiturile pe rand la cuptorul preincalzit la 150°C pentru 12-15 minute. Daca aveti un cuptor pe gaz, coaceti prajiturile la o temperatura mai scazuta, intre 130°C si 140°C timp de 20 de minute. Dupa 20 de minute stingeti cuptorul si lasati prajiturile inauntru pentru inca 15-20 de minute pentru a se usca bine. (Fiecare cuptor este diferit asa ca va trebui sa experimentati cu cuptorul dvs. pentru a identifica combinatia perfecta intre temperatura si timp.)
  • Lasati prajiturile sa se raceasca complet inainte de a le desprinde de pe hartie.
  • Gasiti perechea ideala pentru fiecare jumatate si umplem fiecare macaron cu crema pregatita. Prajiturile gata le dam la frigider, pastrandule intr-un container inchis ermetic.
  • Decorati prajiturile cu putina ciocolata topita si nuci maruntite.

Sfaturi

  • Albusurile trebuie sa fie de temperatura camerei.
  • Pentru a obtine o suprafata cat mai neteda la prajituri, este esential sa cerneti ingredientele uscate. Daca despuneti de un procesor de mancare atunci puteti sa le procesati in el folosind functia ‘pulse’ pentru un rezultat si mai bun.
  • Prajiturile macarons sunt foarte capricioase si fiecare detaliu conteaza. De aceea fiecare ingredient trebuie cantarit cu exactitate, inclusiv si albusurile de ou.
  • Etapa macaronajului este una dintre cele mai importante etape din tot procesul de pregatire a praiturilor macarons. Este si cel mai raspandit motiv de esec daca consistenta blatului nu este potrivita. De aceea trageti mare atentia la consistenta blatului din reteta video.
  • In urma multor experimentari cu tot felul de hartii si covoare de silicon, am ajuns la concluzia ca o hartie de copt de buna calitate este tot de ce avem nevoie pentru niste prajituri de succes.
  • Fiecare cuptor este diferit si deci timpul si temperatura de coacere difera la fiecare. Experimentati mai intai doar cu cateva prajituri pentru a stabili combinatia potrivita.
  • Prajiturile macarons umplute se tin la frigider pe noapte, dupa care se servesc la temperatura camerei. Cele care nu au fost umplute se pot pastra la frigider sau la congelator intr-un container inchis ermetic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate using Google»